Procedura EXTRADARII

Procedura Extradarii



Birou de avocatura Cuculis si Asociatii anunta:



Sunt posibile extradarile – transferurile persoanelor condamnate intr-un stat strain inapoi in tara de origine a resortisantului condamnat. Pentru mai multe detalii legate de procedura transferului persoanelor condamnate inapoi in tara de origine dar si pentru transferul de proceduri penale in cursul urmaririi penale citit pe www.indrumari-juridice.eu unde un specialist va poate da sfaturi utile.



Extradarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internaţională.

Extrădarea a fost, la începuturi, mai mult un gest de curtoazie pe care un suveran îl făcea faţă de alt Suveran, care permitea monarhilor să-şi pedepsească inamicii personali refugiaţi pe teritoriul altui stat. Puţinele convenţii care reglementau extrădarea erau negociate şi încheiate aproape exclusiv în interesul suveranilor. Monarhul statului solicitat hotăra în mod discreţionar dacă acordă sau nu extrădarea. Decizia depindea în mare măsură de natura relaţiilor cu statul solicitant, de dorinţa suveranului de a determina o eventuală decizie pozitivă asupra unei cereri de extrădare formulate de acesta, persoana extrădabilă nefiind luată în calcul decât într-o mică măsură.

Chiar şi în aceste condiţii, extrădarea era folosită foarte rar în Evul Mediu, având în vedere izolarea pregnantă a statelor şi tradiţia existentă în legătură cu dreptul de azil.

Şi în perioada următoare, extrădarea a rămas la discreţia Suveranului, căruia fiecare individ îi era supus.

După căderea dinastiei Stuart în Anglia şi instaurarea monarhiei constituţionale şi parlamentare, au început să apară conceptele de “Stat” şi de “individ”. Statul începe să se detaşeze de Suveran, iar individul devine subiect al Statului, iar nu obiect.

Declaraţia de la Philadelphia din 1776, precum şi Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului de la 26 august 1789, adoptată în Franţa, au consacrat noi principii, pornind de la acela că oamenii se nasc liberi şi egali, până la principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi acuzat, arestat sau deţinut, în afara cazurilor determinate prin lege şi după formele prescrise de aceasta.

La sfârşitul Secolului Luminilor, s-a extins din ce în ce mai mult practica încheierii unor convenţii de extrădare bazate pe anumite principii cadru.

În secolul al XIX-lea, s-au încheiat din ce în ce mai multe asemenea acorduri. Unul dintre acestea este şi Convenţia de extrădare dintre România şi Marea Britanie, încheiată în anul 1893.

Cele două războaie mondiale au arătat că este absolut necesar ca Statele suverane să coopereze între ele, astfel încât au fost create organizaţiile internaţionale: Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economică Europeană, etc..

În acest context, în domeniul extrădării, tratatele bilaterale au fost din ce în ce mai mult înlocuite de cele multilaterale.”



„Extrădarea este una din formele cooperării judiciare internaţionale în materie penală, putând fi definită ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să predea unui alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul său şi care este urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant.

Extrădarea se situează în cadrul dreptului internaţional public, mai exact al dreptului internaţional penal.”

(Extrase din articolul „De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică şi juridică ”, Florin Răzvan RADU, revista „Dreptul”, nr. 2/2006.)



Pornind de la definiţia extrădării ca act de suveranitate al statului solicitat, autorităţile centrale, de regulă ministerele de justiţie, au un rol foarte important în această materie. În marea majoritate a statelor, extrădarea se hotărăşte de o autoritate executivă (exemple: Departamentul de Stat al SUA, Consiliul de Miniştri în Franţa şi Spania, Guvernul în Suedia, ministrul justiţiei în Canada, Italia, etc), pe baza unei hotărâri judecătoreşti cu rol de aviz.



În România, extrădarea este reglementată în Constituţie – art. 19, Codul penal – art. 9 şi Titlul II – „Extrădarea” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006 .



În sistemul românesc, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 19 alin. 4 din Constituţie, potrivit cărora extrădarea se hotărăşte de justiţie, rolul Ministerului Justiţiei este circumstanţiat cadrului constituţional şi constă, în esenţă, în: examenul de regularitate internaţională (verificarea conformităţii cererii cu tratatul aplicabil) efectuat anterior sesizării autorităţilor judiciare, în cazul extrădării pasive, şi, respectiv, posterior încheierii instanţei prin care se stabileşte că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se solicita extrădarea, în cazul extrădării active; întocmirea şi transmiterea cererii de extrădare; punerea în executare, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii definitive de extrădare, aprobarea tranzitului. În toate cazurile însă, mecanismul prevăzut de Legea nr. 302/2004, pentru a respecta dispoziţiile Constituţiei, este de aşa natură construit încât hotărârea finală o are instanţa judecătorească, nu numai în cazul extrădării pasive (din România), dar şi în cazul cererilor de extrădare formulate de România.



Astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, procedura de extrădare prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală este următoarea:

1. Extrădare activă (atunci când România este stat solicitant)

Prin modificarea art. 66 din Legea nr. 302/2004, s-a revenit la competenţa Ministerului Justiţiei de a întocmi cererea de extrădare. Trebuie subliniat însă că Ministerul Justiţiei întocmeşte cererea de extrădare numai pe baza unei încheierii motivate a instanţei judecătoreşti competente, care stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.

Prin art. 661 s-a reglementat o procedură clară de dare în urmărire internaţională. Astfel, în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzării prin canalele specifice.

Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării trebuie să conţină toate elementele necesare identificării persoanei urmărite (incluzând fotografii, impresiuni digitale, etc.), o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a faptelor!

Despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru aducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa poate fi informată nu numai de Biroul Naţional Interpol, ci şi de o altă structură in cadrul C.C.P.I., dar şi de Ministerul Justiţiei, prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificată (art. 67 alin. 1);

Instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea (art. 67 alin. 1);

Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, prin structura specializată, are obligaţia de a informa instanţa de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă de îndată ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi notifică faptul că persoana care face obiectul mandatului a fost localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei. ( art. 67 alin. 2)

Instanţa se pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, dată de un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Încheierea nu se pronunţă în şedinţă publică, şi se consemnează într-un registru special, pentru a se respecta confidenţialitatea procedurii (Deşi era prevăzută şi de legea iniţială, confidenţialitatea era deseori încălcată de unele);

Încheierea prevăzută la alin. (3) poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 24 ore de la pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore. Recursul se judecă în termen de cel mult 3 zile, de către instanţa superioară în grad. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului. (art. 67 alin. 4);

În termen de 48 de ore de la primirea încheierii prin care s-a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării şi a actelor anexe, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează un examen de regularitate internaţională, în condiţiile prevăzute la art. 40, care se aplică în mod corespunzător (art. 67 alin. 6);

În cazul în care, potrivit atribuţiilor care îi revin, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei constată că nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru a se întocmi şi transmite cererea de extrădare, ministrul justiţiei îl sesizează pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

De aceea, prin modificarea adusă Legii nr. 302/2004 în această privinţă, s-a optat pentru procedura extraordinară a revizuirii. De subliniat că, potrivit art. 67 alin. (, Ministrul justiţiei nu poate solicita iniţierea procedurii revizuirii pentru alte motive decât cele legate de concluziile examenului de regularitate internaţională;

Instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează încheierea atacată. Dacă instanţa constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge, menţinând încheierea atacată. Hotărârea instanţei de revizuire este definitivă şi se comunică în termen de 24 de ore de la pronunţare ministrului justiţiei şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 67 alin. 10). Astfel, în ambele situaţii, hotărârea finală revine instanţei, astfel încât se elimină orice eventuală critică de neconstituţionalitate care putea fi adusă vechii proceduri.

Totodată, prin modificările aduse legii s-a prevăzut şi posibilitatea ca, în cazul în care constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi transmite cererea de extrădare direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei să poată solicita instanţei competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil. Acest lucru se întâmpla în practica, dar nu era reglementat expres (art. 67 alin. 7);

Încheierea prin care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea se transmite Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul drept internaţional public şi cooperare judiciară internaţională în materie penală (Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5, tel. (021)3141514, fax (021)3101662, e-mail: dreptinternational@just.ro, în termenele scurte prevăzute de lege (art. 66 modificat, art. 67 modificat) !

2. Extrădare pasivă (atunci când România este stat solicitat)

Procedura de extrădare pasivă este de competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia a fost localizată persoana extrădabilă.

Curtea este sesizată de parchetul competent, după ce, în prealabil, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei efectuează examenul de regularitate internaţională al cererii de extrădare şi documentelor anexate.

Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziţie la extrădare.

Pentru o prezentare detaliată a procedurii de extrădare, a se consulta prezentarea Legii nr. 224/2006.

Extrădarea se poate solicita / acorda în baza convenţiilor multilaterale sau a unor tratate bilaterale, ori pe bază de reciprocitate, în lipsa unor asemenea instrumente juridice.



Convenţia multilaterală cel mai frecvent utilizată de România este Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, cu Protocoalele sale adiţionale, din 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978. Convenţia europeană de extrădare se aplică în relaţia cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, care sunt parte la acest instrument juridic multilateral, şi prevalează asupra dispoziţiilor privitoare la extrădare din tratatele bilaterale de extrădare (sub-link, conţinând tratatele bilaterale existente în prezent în secţiunea respectivă a Ghidului) încheiate cu oricare din aceste state. De asemenea, există numeroase convenţii multilaterale, adoptate fie sub egida Consiliului Europei, fie sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, care conţin dispoziţii privind extrădarea, între care menţionăm: Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, New York, 15.11.2000, ratificate prin Legea nr. 565/2002, publicată în M.Of. nr. 813/8.11.2002, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New York, 31.10.2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în M.Of. nr. 903/5.10.2004, Convenţia europeană privind reprimarea terorismului, Strasbourg, 27.01.1997, ratificată prin Legea nr. 19/1997, publicat în M.Of. nr. 34/4.03.1997, Convenţia penală privind corupţia, Strasbourg, 27.01.1999, ratificată prin Lege nr. 27/2002, publicată în M.Of. nr. 65/30.01.2002, Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, Budapesta, 23.11.2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004, publicată în M.Of. nr. 343/20.04.2004, Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, Strasbourg, 8.11.1990, ratificată prin Legea nr. 263/2002, publicată în M.Of. nr. 353/28.05.2002, convenţiile ONU împotriva terorismului.



De la 1 ianuarie 2007, dispoziţiile referitoare la extrădare au fost înlocuite, în relaţia cu statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, transpuse în dreptul intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004, cu excepţia situaţiilor tranzitorii.

Biroul de avocatura Cuculis si Asociatii

http://www.indrumari-juridice.eu

avocat@indrumari-juridice.eu
0722298011